Echipamnte de protectie pentru o vara intensa



A trecut o perioada destul de lunga de la ultima mea postare pe blog. Asa cum am mentionat intr-un articol anterior, poate ca aceasta absenta se datoreaza si faptului ca misiunea acestui jurnal virtual se apropie de final, apartinand din ce in ce mai putin unui student, .

Vara care tocmai s-a stins a fost drapata in evenimente importante pentru mine, concretizandu-se in realizari de care, fara falsa modestie, ma simt mandru, pentru ca nu am beneficiat de echipament de protectie din partea nimanui si am resuit pe fortele mele. In primul rand, am aflat ca am fost acceptat cu bursa la Universitatea Libera din Amsterdam pentru un program de master in politica europeana comparata, domeniul pe care l-am considerat cel mai atractiv pe parcursul anilor de studiu in Cluj. Totodata, am absolvit si facultatea de drept, cu o nota frumoasa in licenta. O alta realizare a fost organizarea NAPOMUN. Conferinta a inregistrat un real succes, reusind sa atraga studenti din peste 20 de tari si atragand atentia mediului politic, diplomatic si academic, ca fiecare student are nevoie de casti de protectie ca sa treaca cu brio prin anii de scolarizare.

Pregatirile pentru NAPOMUN au insemnat sacrificarea vacantei de vara, dar acest aspect mai putin negativ paleste in fata sentimentului de implinire care m-a incercat odata cu finalizarea evenimentului. Coordonarea intregului eveniment din punct de vedere logistic a fost o munca migaloasa, care cerea tenacitate, reprezentand totodata si o provocare. Am avut ocazia sa cunosc membri ai corpului diplomatic (ambasadori si consuli), sa reintalnesc profesori dragi de la universitate si, desigur, am avut deosebita placere de a o cunoaste pe Corina Cretu, o adevarata Doamna a politicii romanesti, un europarlamentar care reprezinta cu demintate statul care a incredintat-o cu misiunea nu foarte usoara de la Parlamentul European. Le sunt extrem de recunoscator tuturor celor care si-au sacrificat timpul, energia si linistea pentru ca aceasta conferinta sa devina realitate.

De aproximativ o saptamana ma aflu in Amsterdam, Olanda, unde in cateva zile incepe programul meu de master (MSc) in stiinte politice, specializarea politica europeana comparata. Aceasta ramura a politologiei, asa cum au recunoscut si profesorii indrumatori de aici, nu este una prea populara printre studenti, fiind considerata mai rigida, solicitand cunostinte si din alte domenii ale stiintei politice (cum ar fi teoria politica). Din informatiile pe care le-am cules, programul va fi unul interesant, bazat mai mult pe studiu individual, dar domeniul este unul foarte important pentru cei care doresc sa inteleaga strategiile si comunicarea politica, precum si efectele clivajelor politice in diferite state. Astept cu mare interes! Mai mult decat atat, Amsterdamul este un oras foarte frumos, populat pana la refuz, dar care ofera multe posibilitati din punct de vedere cultural, oportunitati de care ma voi folosi fara drept de apel.