Final de vacanta




Peste mai putin de o luna incepe anul universitar, iar in perioada ce urmeaza va trebui sa iau cateva decizii de capatai.

Vacanta care in curand isi va face bagajele (pentru ca orice vacanta merita, la randul ei, o vacanta) nu pot sa afirm ca a fost deosebita, asa cum mi-as fi dorit-o si cum o proiectam in momentele infernale de pe parcursul ultimei sesiuni duble, garnisita cu deadline-ul din ce in ce mai amenintator al licentei. Mijlocul lunii iunie imi trasa liniile directoare extrem de optimiste ale vacantei ce urma sa vina, elemente care, din nefericire, au lipsit (unele cu desavarsire) din realitatea pe care am trait-o de-alungul verii. Cele mai fericite momente au fost cele petrecute alaturi de bunii mei prieteni din strainatate, pe care i-am reintalnit cu ocazia celei de-a treia conferinte de simulare a procesului decizional ONU, in capitala Bulgariei. Desigur, ca de fiecare data, am pretuit si momentele petrecute in familie, alaturi de parintii mei, bunici si strabunica.

Au existat pe parcursul verii multe lucruri care m-au dezamagit, fara insa a ma surprinde. Am descoperit ca poate prea multi oameni nu sunt asa cum i-am vrea noi sa fie, sau mai bine spus, asa cum ne inchipuim noi ca sunt. Eu cel putin am un defect major: imi pun prea repede credinta in cei din jur, cladindu-le unora, cel putin in ochii mei, o imagine cu mult prea multe calitati in raport cu ceea ce sunt acesti oameni in realitate. Si invat greu sa nu mai comit aceasta greseala. Ei bine, vara care se incheie a constituit un bun prilej de a ma dezmetici intr-o oarecare masura din acest punct de vedere. Marturisesc faptul ca mi-am pus reactia de respingere totala fata de gesturile absolut nepermise ale unora pe care i-am crezut apropiati mie pe seama inaintarii in varsta. Am devenit poate mai rigit, mai putin permisiv cand vine vorba de lipsa de seriozitate si de fatarnicie, trasaturi umane pe care desigur nu le-am apreciat nici pana acum, insa pe care nu le-am considerat niciodata mai dezagreabile. Am trait momente vara aceasta in care mi-a fost rusine de lipsa de rusine a altora, persoane care se considera (si vor sa fie considerate) cele mai inteligente, cele mai hazlii, cele mai perspicace etc., dar care sunt exact opusul acestor calitati. Singurul meu regret e faptul ca bunul-simt te opreste de prea multe ori sa spui lucrurilor pe nume, obligandu-te sa te refugiezi in alte solutii (mai diplomatice) care sa dea de inteles ca nu mai vrei sa ai de-a face cu aceste persoane.

Vara a venit, totusi, si cu cateva vesti bune. In noiembrie-decembrie sunt asteptat in Bonn, unde voi conduce lucrarile Consiliului pentru Drepturile Omului la Simularea Internationala ONU organizata de studentii universitatii de acolo (BIMUN). M-a bucurat vestea acceptarii aplicatiei mele, mai ales pentru ca apreciez foarte mult rigurozitatea si ordinea, elemente care constituie de multa vreme deja trademark-ul Germaniei. Totodata, aceasta va fi cea de-a doua vizita a mea in Deutschland, la patru ani de la schimbul de experienta cu Theodor Heuss Gymnasium, din Schopfheim. Dar inainte de asta, peste mai putin de o saptamana voi pleca in Leuven, Belgia, pentru a ma intalni cu prieteni de-ai mei din Bucuresti care vor sta acolo un an de zile pentru master. Va fi o excursie pe cinste, mai ales pentru ca voi folosi trei mijloace de transport pentru a ajunge la destinatie (microbuz, avion, tren), dar si pentru ca va fi prima mea vizita in Belgia, tara din care provine celebrul personaj al Agathei Christie, marele detectiv Hercule Poirot, personaj pentru care imi dezvoltasem o adevarata pasiune in gimnaziu si liceu.

Sper ca in curand sa vin si cu alte vesti bune!